CS Universitatea Craiova· 2 min citire

VIDEO | Andrei Ivan le-a pus gând rău celor de la CFR Cluj: "Trebuie să luăm cele trei puncte!"

Andrei Ivan

Andrei Ivan

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 sept. 2021, 12:35

CSU Craiova va juca mâine seară, de la ora 21.00, pe terenul campioanei României, însă elevii lui Laurențiu Reghecampf nu concep un rezultat negativ în Gruia!

Oltenii încearcă să profite de forma slabă a "feroviarilor", iar Andrei Ivan speră să prelungească agonia în tabăra liderului din Liga 1. Atacantul Craiovei consideră totuși va partida va fi una extrem de disputată, însă speră ca "juveții" să plece cu toate cele trei puncte de la Cluj.

CS U CRAIOVA - CFR CLUJ

„Va fi un meci dificil, deși ultimele meciuri la Cluj le-am câștigat și mergem cu gândul de a lua și acum trei puncte. Mi-a lăsat o impresie o bună CFR-ul în cupele europene, au rămas în 10, dar au făcut o partidă bună, mai au un meci în retur și cred că vor câștiga. Nu pot să dau din casă, să spun cum vom juca, noi trebuie să mergem la Cluj să luăm cele trei puncte și vom vedea cum o să le luăm.

Ne gândim la asta, să prelungim seria negativă a CFR-ului, trebuie să intrăm cu fruntea sus și să câștigăm. Sincer să fiu, mi-aș dori să ne impunem în ambele meciuri cu CFR, nu aș da un succes în campionat contra unei eliminări din Cupă. Campionatul este lung, iar în Cupă este vorba de un singur meci.

Sper ca în cel mai scurt timp să revenim pe podium, să câștigăm cât mai multe meciuri și să ne batem la campionat. Nu am avut nici noroc, ne-am încurcat cu echipe mai slab cotate acum două sezoane, când puteam câștiga titlul”, a declarat Andrei Ivan, în cadrul unui interviu pe Facebook.

Citește și LAURENȚIU REGHECAMPF, CU CĂRȚILE PE FAȚĂ! CUM SE ÎNȚELEGE CU PATRONUL MIHAI ROTARU

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CS Universitatea Craiova