Echipa Națională· 2 min citire

Cine ar putea face parte din staff-ul tehnic al lui Ladislau Boloni: "Este foarte important. Mă gândeam să-l pună pe el"

Ladislau Boloni

Ladislau Boloni

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 7 ian. 2022, 12:32

Ladislau Boloni (68 de ani) este tot mai aproape să revină pe banca tehnică a naționalei României. Acesta a ajuns joi seară în București pentru a continua negocierile cu FRF, pentru postul de selecționer. 

Dinu Gheorghe a vorbit despre cine ar putea să facă parte din stafful tehnic. Acesta a glumit, nominalizându-l pe Ionel Ganea drept un potențial secund pentru Boloni. În 2001, între cei doi a avut loc un conflict. Fostul atacant a fost aproape de a-l lovi pe selecționerulde atunci al reprezentativei.

„Este foarte important și staff-ul pe care îl va alege Boloni! Poate va aduce și din fotbalul românesc pe cineva, din campionatul intern. Asta ar fi important. Mă gândeam să-l pună, poate, pe Ionel Ganea. Hai să mai și glumim puțin, Loți este foarte serios. Nu putem să fim încruntați tot timpul”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport.

Cine ar putea face parte din staff-ul tehnic al lui Ladislau Boloni: "Este foarte important. Mă gândeam să-l pună pe el" – poza 1

Citește și FOTO | Imagini cu cea mai atrăgătoare jurnalistă prezentă la meciuri de fotbal

Ladislau Boloni are o experiență de 27 de ani, ca antrenor. Acesta și-a început cariera în 1994, la Nancy. De-a lungul timpului a pregătit echipe din Portugalia, Franța, Emirate, Grecia, Qatar, Arabia Saudită și Belgia. Ultima dată, a antrenat formația Panathinaikos Atena, în perioada octombrie 2020 – mai 2021.

Boloni a câștigat campionatul cu Sporting Lisabona (2001-2002) și cu Standard Liege (2008-2009). De asemenea, a mai câștigat Cupa Portugaliei (2001-2002) și Supercupa Portugaliei (2002-2003), dar și Supercupa Belgiei (2008-2009).

Citește și Cine este Ladislau Boloni. De la cariera de fotbalist, la demisia de la națională și cum l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo | Video

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională