Dennis Man, atacantul naționalei României, a deschis scorul cu Cipru, sâmbătă seara, la Larnaca (3-0 pentru tricolori) și crede că e prea devreme să vorbim de o calificare la Mondial.
„Mă simt bine de fiecare dată când reușesc să înscriu pentru echipa națională. În această seară am avut și puțin noroc, pentru că a rămas mingea la mine. Este bine când câștigăm. Suntem fericiți că am luate cele trei puncte. Știam că nu va fi un meci ușor, dar am marcat două goluri repede și totul s-a întors în favoarea noastră. Muncesc zi de zi, antrenament după antrenament, dau totul pe teren și dacă faci asta este normal să ți se și întoarcă ceva. Vrem să continuăm pe drumul pe care l-am început, încercăm să facem tot ce ne cere mister la antrenamente și sper că suntem pe un drum bun.
Îmi place să iau lucrurile meci cu meci. Avem încredere, suntem o echipă unită. Suporterii sunt alături de noi oriunde mergem si le mulțumim, iar victoria asta este și pentru ei. Cu siguranța în Lituania vom întâlni o echipă agresivă, mai agresivă decât ce am întâlnit azi, dar totul depinde de noi”, a declarat Dennis Man.