OFICIAL | Bogdan Lobonț este noul selecționer al României U20: "Sunt bucuros și emoționat!"

Lobont
Începând din acest an, fotbalul românesc va beneficia de o nouă echipă națională, așa cum a anunțat președintele FRF, Răzvan Burleanu!
UPDATE 18.45- FRF a anunțat oficial în urmă cu puțin timp că Bogdan Lobonț este noul selecționer al naționalei U20 a României.
“Sunt bucuros și emoționat în același timp de alegerea făcută. Am același sentiment pe care l-am avut atunci când am fost convocat pentru prima dată la echipa națională. Aștept cu nerăbdare prima acțiune, cea din septembrie, ca să ne cunoaștem. Sunt convins că împreună reușim să scoatem maximum din potențialul echipei, atât din jucători, cât și din stafful tehnic”, a declarat Bogdan Lobonț.
Știrea inițială
Aflată într-o cădere liberă de ani buni în clasamentul mondial, România pare că va avea parte de o nouă națională de fotbal, înființată sub conducerea lui Răzvan Burleanu. Șeful FRF a dezvăluit în luna iunie că tricolorii mici vor beneficia de lotul Under 20, care va ajuta tinerele talente din țară să aibă o expunere mai mare printre cluburile din străinătate.
Acum, una dintre pricipalele griji ale federației este reprezentată de alegerea unui selecționer, care să corespundă cel mai bine profilului cerut de noul lot național. Potrivit informațiilor Pro Sport, Bogdan Lobonț are cele mai mari șanse în momentul de față să preia România U20.

Fostul goalkeeper al primei reprezentative ar urma să fie prezentat oficial miercuri, la doar două zile după ce Florin Bratu a fost anunțat și el ca fiind noul selecționer al echipei U21, în locul lui Adrian Mutu.
Răzvan Burleanu, despre înființarea României U20
”Va debuta chiar în toamna acestui an, când o nouă națională, cea de-a 18-a, ni se alătură în familia fotbalului românesc. România U20. Vom fi prima federație din Europa de est care își creează o asemenea națională.
Încă din luna sepetembrie, România U20 va întâlni cei mai puternici adversari la această categorie de vârstă. Anglia, Germania, Italia, Portugalia sunt doar câteva exemple. Cu siguranță România va contribui la ceea ce înseamnă expunerea națională a jucătorilor noștri”, a declarat Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă.
Citește și FLORIN BRATU, PRIMELE CUVINTE CA SELECȚIONER AL ROMÂNIEI U21: „NU E UȘOR, VIN DUPĂ RĂDOI ȘI MUTU!”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























