UEFA a anunțat, joi, deschiderea de proceduri disciplinare împotriva Federației Române de Fotbal ca urmare a problemelor de la meciul România – Kosovo, din preliminariile Euro-2024.
FRF riscă sancțiuni pentru blocarea căilor de trecere, aprinderea de obiecte pirotehnice, aruncarea de obiecte, mesaj provocator cu caracter ofensator și omportament rasist.
În urma acestei anchete, Mihai Stoichiță a oferit mai multe declarații.
"Nu știu care sunt regulile și ce vor aplica ei după acest lucru. Cu Andorra s-a terminat normal. Gândindu-mă, jucăm cu Belarus la Budapesta și cu Andorra la București. (n.r. că România o să evolueze fără spectatori cu Elveția) La asta mă gândesc să nu cumva să ne suspende pe toată durata acestor preliminarii.
Cum să nu-mi fie frică? Dacă observi, spectatorii și la meciul trecut, chiar dacă nu a fost un meci reușit, au fost alături de echipa națională a României. Nu pun în balanță (n.r. cu Kosovo). Spun că și la un meci prost al României, oamenii care au venit să vadă România au fost alături de jucători.
Este extrem de important. Egalul pe care l-am obținut cu Israel se datorează și oamenilor de acolo. Stimulul exterior a fost extraordinar și punctul acela cântărește enorm în economia acestei grupe”, a spus Mihai Stoichiță, potrivit Fanatik.