Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal a vorbit despre organizarea turneului final în România.
Oficialul Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu susține că EURO 2020 este o șansă unică pentru țara noastră, iar FRF reprezintă o oportunitate de a intra în rândul celor care organizează marile competiții sportive. Șeful de la "Casa Fotbalului" rămâne optimist după ce echipa națională condusă de Mirel Rădoi a ratat prezența la Campionatul European 2020.
"Având în vedere că ne-am dorit enorm să fim prezenți, dezamăgirea a fost și mai mare. Nu avem decât să sperăm că vom avea cât mai curând o echipă națională puternică. Cele două calificări consecutive la U21, în 2019 și 2021, precum și prezența la Jocurile Olimpice, după 57 de ani, cu generația de U23, ne dau speranțe că acești jucători vor crește și ne vor face bucuroși.
EURO 2020 este o șansă unică pentru România, iar pentru FRF, o oportunitate de a intra în rândul celor care organizează marile competiții sportive. E foarte greu să pătrunzi acolo, să demonstrezi că poți asigura standarde foarte înalte de calitate în organizare. Și e foarte ușor să fii exclus din cercul 'celor mari.
De aceea, privim cu maximă responsabilitate cum se vor derula meciurile de la București. Trebuie să remarc aici și efortul statului român care a modernizat spectaculos infrastructura fotbalistică din București, prin reconstruirea celor trei stadioane.
EURO la București va inspira cu siguranță și o nouă generație de copii să se apuce de fotbal, în aceeași măsură în care EURO ne-a adus la un loc cel mai mare număr de voluntari angrenați vreodată în ultimii 30 de ani” a declarat Răzvan Burleanu pentru Agerpres
Partidele găzduite de Arena Națională la Euro 2020 (Grupa C):
Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00)
Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00)
Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00)
o partidă din optimile de finală (28 iunie, ora 22:00)