Europa League· 1 min citire

Presa engleză elogiază scenografia dedicată lui Helmut Duckadam la FCSB - Manchester United: ”Este o frumusețe!”

FCSB

FCSB

Scris de Popescu Mihai Publicat: 30 ian. 2025, 22:29

FCSB și Manchester United se duelează, joi seara, în fața a 50.000 de spectatori, pe Arena Națională, în ultima etapă din faza principală Europa League.

Fanii ”roș-albaștrilor” au prezentat la începutul partidei o scenografie menită să comemoreze pe Helmut Duckadam, regretatul portar legendar al Stelei, care a decedat în luna decembrie a anului trecut.

Reacțiile presei engleze nu au întârziat să apară.

"Atmosfera este incredibilă. Wow, ce stadion! Manchester United și FCSB intră pe Arena Națională și ce priveliște avem, Dumnezeule! Este o frumusețe. Jucătorii lui Manchester United trebuie să potolească această mulțime", a scris Daily Mail.

"Atmosferă electrizantă la București. Așa cum vă puteți imagina, nu există niciun loc liber pe stadion", a fost și reacția celor de la Sky Sports.

"Se joacă cu casa închisă la București, aproape 55.000 de oameni sunt pe Arena Națională. Un banner uriaș cu Helmut Duckadam este afișat de fanii gazdelor. Este vorba despre portarul care a apărat toate cele patru penalty-uri în victoria Stelei din finala Cupei Campionilor Europeni 1986", a notat și The Guardian.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Europa League