România a remizat joi cu Islanda, scor 0-0, dar va juca cu Liechtenstein, diseară, de la ora 19.00, la Vaduz, ultimul meci din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022.
Tricolorii ocupă în acest moment poziția a treia în ierarhia grupei J, sub liderul Germania, dar și în spatele Macedoniei de Nord, care pleacă cu prima șansă la ocuparea locului secund la finalul campaniei. Prima reprezentativă a României mai speră la baraj doar în cazul în care învinge în Liechtenstein, iar Islanda pleacă neînvinsă de la Skopje.
Sursa foto: Profimedia Images
Despre calculele grupei de calificare, cu o etapă înainte de finalul preliminariilor, a vorbit și Gheorghe Chivorchian, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă. Fostul președinte de la FCM Bacău sau Poli Timișoara a declarat că României i-a lipsit și șansa în meciul cu Islanda de la București, dar încă există speranțe pentru a prinde locul de baraj la Cupa Mondială.
”Atât timp cat mai sunt jocuri (n.r. cu Liechtenstein), mai sunt șanse de calificare. La meciul acesta (n.r. cu Islanda) eram la mâna noastră. Din păcate, nu am reușit.
Ne-a lipsit și șansa. Am controlat jocul, am avut ocazii, posesia, plus bara din repriza a doua a lui Ianis, dar se pare că soarta nu a ținut cu noi. Poate va fi de partea noastră duminică”, a declarat Chivorchian, pentru Realitatea Sportivă.