Balthazar Pierret, planuri mari la Dinamo: ,,Obiectivul nostru este să salvăm clubul, nu doar sezonul''

Balthazar Pierret la Dinamo/Sursa foto: GSP
Balthazar Pierret, jucător venit la Dinamo în această perioadă de transferuri, are încredere că situația de la trupa din Ștefan cel Mare se poate redresa.
Francezul are planuri mari la Dinamo. Acesta vrea ca alături de colegii săi să salveze întreg clubul Dinamo, nu doar acest sezon în care echipa se luptă pentru supraviețuirea în Liga 1.
,,Nu ne cunoaștem între noi, încă. Am ajuns în România de cinci zile, după ce ne vom cunoaște între noi, va fi mai bine. Cred că ne-am arătat calitățile și puteam să obținem un punct, dar trebuie să muncim mai mult.
Probabil că meritam mai mult. Dacă vom munci, vom avea și rezultate. Ca să înscriem trebuie să ne creăm mai multe ocazii. Obiectivul nostru este să salvăm clubul, nu doar sezonul'', a declarat Balthazar Pierret, la finalul jocului cu FC Argeș.
Dinamo, învinsă de FC Argeș. Arbitrul le-a anulat alb-roșilor un gol pentru un presupus fault
FC Argeș a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, în prologul etapei a 22-a a Ligii 1, prima de la reluarea campionatului.
Oaspeții au început tare meciul disputat vineri seară, iar în minutul 25 Patriche a înscris cu un lob peste Greab, dar golul a fost anulat pe motiv de offside. Piteștenii au replicat cu două minute înainte de pauză. După o centrare din corner, mingea e a fost respinsă până la Palic, iar acesta a șutat din afara careului, mingea s-a dus chiar în brațele portarului.
FC Argeș a început repriza secundă, în atac, iar la cinci minute de la reluare Arias a deviat pentru Ișfan, acesta a centrat în fața porții, dar Ehmann a fost aproape de autogol, mingea ducându-se în corner.
La faza următoare, Turda a întors pentru Ișfan, iar acesta a deschis scorul cu un șut din întoarcere. Dinamo a replicat în minutul 58. Gabi Matei a preluat de lângă Joao Miguel și a înscris, dar arbitrul a anulat golul, pentru un presupus fault în atac.
În minutul 67, gazdele au primit penalty în urma unui duel dintre Dumitru și Patriche. Șerban a transformat de la „punctul cu var”, ducând scorul la 2-0.
Dinamo a redus din diferență cu trei minute înainte de final. Ivanovski a fructificat o pasă a lui Bordușanu. FC Argeș ocupă locul 8, cu 31 de puncte, în timp ce Dinamo e penultima în clasament, cu 12 puncte.
Citește și Steliano Filip a lămurit situația cu Mircea Rednic: ,,Părea că e în regulă, dar după 2 zile am fost exclus din lot”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























