Portarul în vârstă de 28 de ani care a evoluat timp de un sezon pentru moldoveni a devenit noul jucător al lui Schalke 04, echipă retrogradată în această vară în Zweite Budesliga.
Austriacul a semnat un acord valabil un an cu nemții , iar anunțul a fost făcut pe pagina de socializare a "minerilor".
https://twitter.com/s04/status/1417786706636455936
Fraisl a devenit o țintă pentru alb-albaștri după ce titularul Ralf Fahrmann s-a accidentat grav în urmă cu doar câteva zile. Goalkeeperul a evoluat la FC Botoșani în stagiunea 2018-2019 și a dezvăluit că la despărțirea de gruparea finnațată de Valeriu Iftime, patronul molodvenilor i-a transmis că a fost cel mai slab din istoria clubului pe care îl conduce. Odată ajuns la Schalke, Fraisl se simte împlinit:
„Voi folosi aceste câteva zile dinaintea jocului împotriva lui HSV pentru a mă integra, astfel încât să fiu pregătit pentru orice eventualitate. Aștept cu nerăbdare să debutez”, a declarat Martin Fraisl, pentru site-ul oficial al lui Schalke.
Portarul nu este la prima experiență în fotbalul german. A mai evoluat după despărțitea de botoșăneni și la SV Sandhausen, tot în liga a doua germană. Ultima echipă la care a fot legitimat Martin a fost Ado den Haag din Olanda.