FC Dinamo București· 2 min citire

Anunțul lui Bonetti a agitat și mai mult situația de la Dinamo: "Asta-i o problemă cât Casa Poporului"

DARIO BONETTI

DARIO BONETTI

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 sept. 2021, 11:21

Tehnicianul italian a plecat din Ștefan cel Mare după doar opt etape petrecute pe banca „câinilor”!

Dario Bonetti a avut în cursul acestei săptămâni o întâlnire cu oficialii clubului, iar aceștia din urmă au decis ca antrenorul în vârstă de 60 de ani să fie demis. Cu toate acestea însă, italianul nu a acceptat să semneze rezilierea angajamentului, astfel că dinamoviștii nu pot numi un nou tehnician principal până când acesta nu va fi de acord cu plecarea.

Aflat în țara natală în momentul de față, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19, Dario Bonetti poate aduce și mai mult probleme pentru formația alb-roșie. Fostul mare arbitru român, Ion Crăciunescu, a lansat o ipoteză de coșmar pentru dinamoviști, astfel că jucătorii echipei așteaptă cu sufletul la gură rezultatele testelor de coronavirus.

Bonetti

„Asta-i o problemă cât Casa Poporului, acum toți sunt obligați să facă toți teste. Doamne ferește să nu ajungă la niște jucători. Dinamo are meci duminică. E complicat, el s-a mai întâlnit și cu alții de la alte echipe”, a declarat Ion Crăciunescu, la Digi Sport.

Antrenorul italian a mai fost în alte două mandate pe banca celor de la Dinamo București. Primul contact cu fotbalul din România l-a avut în anul 2009, Bonetti fiind tehnicianul de pe banca „câinilor” în „Miracolul de la Liberec”. Cea de-a doua aventură a italianului la Dinamo a fost în anul 2012, moment în care tehnicianul în vârstă de 59 de ani l-a înlocuit pe Liviu Ciobotariu.

Dario Bonetti a câștigat Cupa, respectiv Supercupa României în anul 2012 cu Dinamo București.

Citește și BONETTI ÎNTOARCE ARMELE ÎMPOTRIVA LUI DINAMO! IULIU MUREȘAN A DAT ULTIMELE DETALII DIN ȘTEFAN CEL MARE

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News