Astăzi, în cadrul etapei a 13-a din Liga 1 se va disputa de la ora 20:30 derby-ul rundei, între Dinamo și Rapid, în Ștefan cel Mare.
Cristi Pulhac, fost jucător la Dinamo, a rememorat perioada în care evolua în derby-urile cu Rapid. Acesta spune că se simțea mereu mai bine în momentul în care evolua în Ștefan cel Mare, iar când juca pe Giulești, se simțea ca în Anglia.
,,Erau meciuri interesante, când jucam pe Giulești zici că jucam în Anglia. Era o presiune foarte mare, tribunele sunt apropiate, suporterii vin tot timpul.
Arena Națională arată foarte bine, te simți că joci în străinătate însă eu m-am simțit tot timpul mai bine în Ștefan cel Mare. Mie mi-a dat mai multă încredere ca fotbalist stadionul ăla. Acum nu știu de ce, probabil și tradiția care e... Dar am și avut rezultate foarte multe și parcă terenul ăla mi-a mai dat un impuls. La derby-uri parcă mă ajuta. Chiar dacă el arată cum știm că arată. Când jucam pe Arena Națională eram puțin debusolat, parcă jucam în deplasare.'', a declarat Cristi Pulhac, pentru Telekom Sport.