Mai mulți jucători de la Dinamo și-au depus memorii pentru a le fi plătite restanțele salariale sau pentru a fi declarați fotbaliști liber de contract.
Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor , care aparține de FRF, s-a pronunțat în urma cererilor venite din partea jucătorilor de fotbal de la Dinamo.
Steliano Filip, Alexandru Răuță, Paul Anton și Vlad Achim se numără printre fotbaliștii cu memorii la FRF. Aceștia au solicitat banii de salarii, fie să fie lăsați să plece gratis de la club.
Miercuri, cei de la LPF au anunțat ce decizie au luat cei de la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF, care s-au întrunit acum o săptămână.
Răuță și Anton au cerut încetarea contractului cu Dinamo, însă cele două spețe au fost amânate, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 21 iulie.
Vlad Achim și-a reziliat de comun acord contractul cu Dinamo și între timp a semnat cu FC U Craiova 1948, formație patronată de familia Mititelu.
Steliano Filip și-a cerut banii de la club, iar Dinamo a făcut o cerere de supendare, care a fost admisă de către FRF. Cele două părți urmează acum să ajungă la un numitor comun în ceea ce privește plata banilor restanți.