FC Dinamo București· 3 min citire

Detalii din spatele haosului de la Dinamo: "De aici a început spectacolul!"

Dinamo București

Dinamo București

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 26 iun. 2021, 21:41

Formația din Ștefan cel Mare nu reușește să scape din acest lanț al problemelor, astfel că și sezonul următor se anunță unul de sacrificiu maxim pentru dinamoviști!

Salvați de la retrogradare în ultimele etape ale campionatului, "câinii" pare că nu vor avea altă soartă și în noua ediție de Liga 1. Cuprinși de datoriile fostei, dar și actualei conduceri a clubului, "alb-roșii" au cerut din nou intrarea în insolvență și sunt gata să repete din nou acest proces.

Cornel Țălnar, unul dintre oamenii implicați în proiectul spaniolilor, a vorbit deschis despre cum a început dezastrul la club după venirea lui Cortacero și a oamenilor săi. Fosta legendă a lui Dinamo a dezvăluit cum s-a ajuns la salariile incredibile ale noilor jucători, dar a vorbit și despre momentul în care a decis să le ceară socoteală ibericilor pentru problemele de la echipă.

Gigi Mulțescu și Cornel Țălnar, Dinamo

”Noi am început campionatul cu Mulțescu. Am avut niște discuții foarte interesante cu domnul Bălănescu. Cel care mie și lui Mulțescu în perioada aceea ne-a spus să nu luăm jucători cu mai mult de 6-7.000 de euro salariu pe lună.

Primul jucător pe care l-am contactat a fost Tamaș. L-am convins să vină. El mi-a zis că vine dar că vrea și el să știe cu cine vorbește și în ce condiții vine. I-am spus că îi dau numărul lui Cortacero ca să se înțeleagă cu el. Între timp, eu am mai vorbit cu alți doi fotbaliști de mare valoare cărora nu vreau să le dau numele.

Citește și CORNEL ȚĂLNAR, ANUNȚ DESPRE VIITORUL LUI DINAMO: ,,EL E SINGURUL CARE ȚINE LEGĂTURA CU CORTACERO”

A fost o discuție cu doi jucători, Adam Nemec și Janusz Gol. Îi vedem, pe Gol voiau să îl aducă de anul trecut, dar nu au reușit. Am aflat după că contractul lui Nemec nu a mai fost 6-7.000 de euro cum ne înțelesesem inițial, a fost 15.000. Iar contractul lui Janusz Gol nu a mai fost 6-7.000, a fost 18.000. Și de aici a început spectacolul. În acea perioadă cel mai mic contract a fost al lui Puljic, de 12.000, cel mai mare de 35.000, al lui Garcia. În momentul ăla, eu i-am spus lui Cortacero că oamenii lui, Rufo, Melero, Iorga îl fură.

După două luni, în octombrie, a venit 15 septembrie și salariile nu s-au băgat, a venit 15 octombrie și, din nou, salariile nu s-au băgat, eu sunt ardelean și îmi place să spun lucrurilor pe nume, m-am dus și am sărit la gâtul acestui Cortacero, am fost primul.

I-am spus că nu a venit să cumpere o casă sau o mașină, a cumpărat un brand, istoria unei țări. Am avut această discuție aprinsă la telefon, l-am pus pe Șerdean. S-a întâmplat cam prin 20 octombrie.

M-am simțit ofensat, nu vinovat. Atunci i-a spus lui Dorin (n.r. Șerdean) că Benelul ăsta care era în spate (n.r. Benel Internațional, fondul de investiții pe care Cortacero a spus că-l reprezintă, mențiune făcută chiar în prezentarea sa pe pagina oficială a clubului) s-a retras din cauza pandemiei și Dinamo nu reprezintă o prioritate pentru ei. Atunci i-am transmis lui Șerdean să-l roage pe Cortacero să dea acțiunile, să nu moară Dinamo. Din clipa aia a început… manana, manana”, a spus Cornel Țălnar pentru playsport.ro.

Citește și IONUT NEGOIȚĂ, DESPRE INTRAREA LUI DINAMO ÎN INSOLVENȚĂ: „SE PUTEA ȘI MAI RĂU!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News