Deian Sorescu a rămas la Dinamo după perioada de transferuri din vară. Interesul manifestat de polonezii de la Legia și de rivala FCSB nu i-a convins pe oficialii clubului din Ștefan cel Mare.
Acum, Mircea Rednic nu s-ar opune unui transfer al mijlocașului dezamăgit de faptul că a ratat un pas important în carieră în vară. Conform Playsport, antrenorul nu a fost mulțumit de atitudinea jucătorului, iar Dinamo l-ar putea ceda pentru 500.000 de euro în pauza de iarnă. Sorescu a avut și un schimb de replici cu Rednic după meciul pierdut la Mediaș (2-1 pentru Gaz Metan). Atunci, antrenorul dinamovist l-a exclus din lot pentru următoarea partidă.
În vară, Dinamo și-ar fi dorit să primească un milion de euro pentru transferul lui Sorescu. Rivala FCSB a oferit 700.000 de euro.
"Trebuie să lase problemele pentru că nu se poate face nimic acum. E plătit bine, dar nu are oferte și nu e perioadă de transferuri. Să se gândească foarte bine. A pierdut și naționala, nu-mi place randamentul lui. Nu știu ce probleme are. Financiare nu are. Că nimeni nu are probleme financiare. Acum, la antrenamente, s-a prezentat mai bine. Au fost oferte, fiica mea se interesează, dar nu e OK cum joacă” - a fost mesajul lui Rednic pentru Sorescu la începutul lui noiembrie.
Un jucător pe placul patronului Gigi Becali, Sorescu ar putea ajunge la FCSB în pauza de iarnă dacă roș-albaștrii vor fi dispuși să achite suma așteptată de oficialii dinamoviști.
În vârstă de 24 de ani, Deian Sorescu a marcat șapte goluri și și-a trecut în cont o pasă decisivă în actualul sezon din Liga 1.