Dinamo București nu trece prin cel mai bun moment. Formația din Ștefan cel Mare a încheiat anul 2021 pe locul 15 în campionat, cu doar 12 puncte strânse din 21 de jocuri.
Rezultatele negative ale echipei au avut și urmări la clubul ,,roș-alb''. Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, l-a demis pe Mircea Rednic, iar în locul său a fost adus imediat Flavius Stoican.
Iosif Rotariu, fost mare internațional, a comentat situația din Ștefan cel Mare. Acesta nu înțelege schimbările care au avut loc în Ștefan cel Mare în ultima vreme și atențioaneză că dacă nu va exista disciplină la echipă, atunci nu vor apărea nici rezultatele.
,,N-am înțeles nimic și nu înțeleg nimic din ce e la Dinamo. Chiar nici nu vreau să-mi bat capul cu ei, că nu înțeleg absolut nimic din ce vor, ce vor să facă, cum schimbă antrenorii, cum dau jucători la echipa a doua. Vine noul antrenor se întorc înapoi. Atâta timp cât nu-i dai mână liberă antrenorului să ia anumite decizii, pentru că nu îi trimite la echipa a doua fără un motiv întemeiat.. Dacă nu ai disciplină la echipă, nu poți să faci nimic'', a declarat Iosif Rotariu, pentru Realitatea Sportivă.