Gigi Mulțescu a vorbit despre situația echipei Dinamo. Gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare va evolua în barajul de menținere/retrogradare, cu una dintre echipele Universitatea Cluj și FC Hermannstadt.
”E un final de campionat foarte disputat în liga a doua și sunt câteva echipe destul de puternice. E chiar foarte puternic play-off-ul.
O să fie foarte disputat și discutat. Sunt convins că Liga 1 va fi mai puternică anul viitor, cu două echipe de tradiție, în locul Clinceniului și al Mediașului care au probleme, dar să nu aibă și ele probleme financiare
Sunt într-o situație dificilă, dar în ultimele două etape au arătat mai bine. Au avut o perioadă mai lungă de trei săptămâni să se antreneze, pentru că erau câțiva jucători nepregătiți fizic. Eu cred că oricare dintre cele trei echipe din Liga 2 sunt cam de aceeași valoare și vor fi două meciuri foarte disputate.
Pot apărea accidentări, iar asta e o problemă, care să dea lucrurile peste cap. E foarte greu și pentru Uhrin să stabilească cine joacă și ce strategie să adopte. Dinamo trebuie să încerce să câștige ambele meciuri la baraj, ca să nu aibă nicio emoție”, a transmis Gigi Mulțescu, citat de Fanatik.