Iuliu Mureșan, directorul executiv al celor de la Dinamo, a anunțat că la formația din Ștefan cel Mare vor mai ajunge în zilele următoare doi jucători.
Oficialul lui Dinamo a declarat că sub comanda lui Mircea Rednic, antrenorul echipei bucureștene, vor mai sosi un jucător de atac, dar și un fotbalist pe postul de fundaș dreapta.
,,Trebuie să mai vină un atacant și un fundaș dreapta, dar vom vedea zilele următoare. Jucătorii vin nepregătiți. Au făcut antrenamente individual sau cu preparatorul fizic și nu e același lucru. Nu ai cum, sunt jucători care au jucat ultima oară în mai sau iunie sezonul trecut. Ne-am fixat un target la bugetul clubului și bugetul de salarii și nu vrem să îl depășim ca sa nu ajungem în incapacitate de plata pentru că ar însemna faliment.
Nu este niciun român, sunt pe filiera lui Mircea Rednic. Are experiență și ochi la jucători, nu îl contest. Problema este că nu au meciuri. În iarnă se schimbă situația. La jucătorii pe care i-am adus le-am pus clauză ca putem rezilia. În iarnă vom decide dacă pleacă jucători și cine vine în locul lor. Nu putem depăși plafonul salarial pe care îl avem.'', a declarat Iuliu Mureșan, pentru Digisport.