FC Dinamo București· 2 min citire

Lovitură fabuloasă încercată de Dinamo! Iuliu Mureșan, chemat în Ștefan cel Mare

Iuliu Mureșan

Iuliu Mureșan

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 iun. 2021, 09:49

După ce au cerut intrarea în a doua insolvență, cei de la Dinamo pregătesc acum o nouă mutare, însă de aceast ădată la nivelul conducerii.

Iuliu Mureșan, fost conducător la CFR Cluj și Hermannstadt, ar putea ajunge în Ștefan cel Mare pentru a ocupa poziția de administrator special, anunță Digisport.

Un club care se află în insolvență are nevoie să fie condus de un administrator special și un administrator judiciar, parte de care se va ocupa Răzvan Zăvăleanu la Dinamo, iar activitatea acestuia va fi subordonată judecătorului sindic.

DINAMO

Acum totul depinde de negocierile dintre DDB și acționarii lui Dinamo, pentru că Iuliu Mureșan ar urma să fie reprezentantul acestora, mai informează sursa citată. Alături de Iuliu Mureșan, la Dinamo ar putea ajunge și Răzvan Zamfir, și el fost angajat la CFR și Hermannstadt.

,,Am auzit și eu niște zvonuri, doar că nu este nimic concret. Nu pot să comentez, nu vorbesc pe presupuneri. Momentan sunt acasă, la Cluj, sunt bine, sănătos și nu pot vorbi despre ceva ce încă nu mi s-a oferit.'', a declarat Iuliu Mureșan, potrivit GSP.

Iuliu Mureșan a mai trecut printr-o insolvență pe vremea când era conducător în Gruia, la CFR Cluj.

IULIU MUREȘAN

Citește și AFLAT ÎN NEGOCIERI CU RAPID, DRAGOȘ GRIGORE ESTE CHEMAT DE SUPORTERI LA DINAMO: ,,VINO ACASĂ, CĂPITANE”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News