FC Dinamo București· 4 min citire

Aliat pentru Mircea Rednic în conflictul cu jucătorii: „Dați-le drumul la toți! Se cred mai fotbaliști decât sunt”

Mircea Rednic

Mircea Rednic

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 10 dec. 2021, 17:50

Dinamo se află într-un punct critic în acest moment al sezonului. Eșecul cu Academica Clinceni, ultima clasată, a aruncat totul în aer la clubul din Ștefan cel Mare.

Penultima în clasament, gruparea bucureșteană are și probleme interne. Se zvonește existența unui conflict între antrenorul Mircea Rednic și cei mai importanți jucători din lot.

Claudiu Vaișcovici, fost atacant al ”câinilor”, îi ține partea ”Puriului”, cu care a fost coechipier, și îi critică pe fotbaliști.

vaiscovici

"Cu cât trec etape și nu se acumulează puncte și ecartul crește, cu atât e mai rea situația. De la etapă la etapă. Sper să prindem un loc de baraj, asta mai sper. E foarte gravă situația. E o mare bulibășeală în club, vrea toată lumea să conducă, să ia hotărâri, să aibă influență, să fie mai șef decât șefii. 

Și cu jucătorii ăștia, și fără jucătorii ăștia, ce rezultate a avut Dinamo? Nimic! Cred că sunt acolo niște jucători care se cred mai fotbaliști decât sunt. Au mai plecat de pe la Dinamo, plângeau că nu li se dă drumul ca să joace în străinătate și nu au realizat cam nimic pe afară, au ajuns înapoi cu coada între picioare. Au jucat, pe unde s-au dus, tot ce joacă și la Dinamo, aproape nimic. 

CITEȘTE ȘI -->> EXCLUSIV | UN FOST RIVAL AL ECHIPEI DINAMO, DESPRE SITUAȚIA ALB-ROȘILOR: „ACOLO E PROBLEMA. SE POATE IEȘI DIN IMPAS”

Sorescu, când a venit nu atingea terenul de ce fugea, am zis că o să fie jucător foarte bun. Dar a ajuns să facă o mie și una de figuri. Trebuia lăsat să se transfere. Dați-le drumul la toți, ca să nu mai avem scandaluri. Restul, dacă pot să joace, bine. Dacă nu pot să joace, aduceți alții. 'Afară cu Rednic! Afară cu Rednic!'. Cum să-l dai pe Rednic, că e antrenorul, scouterul, avocatul, sponsorul echipei...

Dinamo

S-au tot schimbat antrenorii și rezultatele tot proaste sunt. Mulțescu, Uhrin, Bonetti, Rednic nu au fost buni, dar jucătorii au fost excelenți! E clar și o problemă la nivel de jucători, la nivel de profesionalism, de dăruire. Nu sunt în stare să dea un gol, să apere un rezultat, să stea în teren, să domine un adversar... Și de vină e Rednic! Nu cred că trebuie reformat total lotul, dar cred că trebuie renunțat la Sorescu, Matei și Filip, nu la Mircea Rednic.

S-au perindat prea mulți jucători, iar nivelul lor e din ce în ce mai slab. Uhrin mai avea echipă, dar au plecat și aia. Bonetti a avut juniorii și ce mai rămăsese la club. A câștigat șase puncte, dar am câștigat cu Voluntari din greșeală și cu Clinceni pentru că erau la pământ și aia, le plecase jumătate de lot în vară. Și am început să luăm și de la ăia, și de la ăia, și de ăia... Aș fi vrut să fie vreo trei-patru echipe în situația Clinceniului, ca să fim noi mai bine, să nu avem emoții cu retrogradarea.

Rednic

Avem trei Dinamo, CS-ul, clubul din Liga 1 și echipa lui Badea. Când văd că se vorbește de academia lui Dinamo îmi vine să râd. Ce academie, fraților? Că aia nu e academie, se plimbă prin tot orașul ca să se antreneze. Academia trebuie să aibă buget de milioane, bază sportivă proprie, antrenori competenți. Să ai 5-6 terenuri, internat, să îi duci la școală, să aibă cantină, echipament, vitamine. Hagi are 10 terenuri și mai face încă cinci, aia e academie. La Dinamo e o minune că mai scot jucători pentru echipa mare", a declarat Vaișcovici pentru Sport.ro.

CITEȘTE ȘI -->> STELIANO FILIP DĂ CĂRȚILE PE FAȚĂ! CE SPUNE DESPRE PLANUL „GREILOR” DIN VESTIAR DE A-L SABOTA PE REDNIC

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News