FC Dinamo București· 2 min citire

Ricardo Grigore, dezvăluiri din vestiarul lui Dinamo: „Am fost dat la o parte de toată lumea de la masă!/ mi s-au promis șanse. N-au fost!”. Ce a declarat fundașul „câinilor”!

Ricardo Grigore

Ricardo Grigore

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 6 iun. 2022, 15:13

Retrogradarea lui Dinamo a provocat un șoc în fotbalul românesc. Echipa are un viitor incert, iar tot mai mulți jucători au plecat sau și-au exprimat acest gând.

Este și cazul lui Ricardo Grigore, tânărul fundaș de 23 de ani. Acesta dorește de mai mult timp să plece de la echipă. Recent, fotbalistul a dezvăluit ce l-a nemulțumit la echipa din Ștefan cel Mare.

„Am văzut că ceva e în neregulă, nu mă mai simțeam confortabil!”

„(întrebat dacă poate ajuta la reconstrucția echipei, după cum a declarat și Gică Mihali) Cu tot respectul, nu am nicio problemă , dar nu cred că știe care e situația adevărată a mea. Nu vreau să ies în față că plec, dar domnul Zăvăleanu știe din luna martie cum stă treaba. Ideea e simplă: am fost dat la o parte de toată lumea de la masă, mi-am luat farfuria și-am plecat în fundul sălii să mănânc!

Am revenit răcit la reunire, în iarnă, apoi m-am refăcut mai greu. Echipa juca, mi-am așteptat rândul. Când mi-am revenit, mi s-au promis șanse. N-au fost! Nu dau vina pe Stoican, pe nimeni, serios, am înțeles. Doar că, cu timpul, am văzut că ceva e în neregulă, nu mă mai simțeam confortabil.

Mă suna lumea să mă întrebe dacă vreau să plec. De bine, de rău mă mai îndrăgesc câțiva fani dinamoviști. Nu voiam să creez tensiune, să fac rău, au continuat lucrurile spre direcția în care nu mai eram inclus în echipă deloc.”, a declarat Ricardo Grigore, pentru GSP.ro

Antrenorul pregătit să o preia pe Dinamo! Citește chiar aici!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News