Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo, a susținut o conferință de presă în care a vorbit, printre altele, despre Florin Prunea, fost manager general al alb-roșilor.
Tehnicianul i-a transmis fostului portar să vină cu dovezi în acest caz. Ba mai mult decât atât, îl și plătește dacă face acest lucru.
“Prunea minte în privința comisioanelor. Nu știe, nu e informat bine. Ciupește, e un papagal, repetă același lucru. Vorbește de 10, de 12, de 15.000. Înseamnă că nu a trecut pe la club, deși a fost președinte. Putea să ia de la contabilitate, ce comisioane s-au dat, cine le-a luat. Văd că îl lăsați, dar nimeni nu îi cere dovezi. Dacă el vine cu o hârtie că fiica mea în perioada când am fost eu a luat 10.000, îi dau 100.000 eu.
Băi Prunea, ai posibilitatea să câștigi niște bani, mai ales că în ultima perioadă nu i-ai câștigat pe muncă. 12.000 – 120.000 îi dau, 15.000 - 150.000 îi dau. Să vină cu dovezi că fiica mea a luat banii ăștia cât am fost eu la Dinamo. Putem să vorbim despre oricine, despre orice, și chiar nu suntem apărați? Nu există justiție? Atunci ies și eu și vorbesc de președinte! Îl tot băgați în seamă, nu vedeți că spune numai prostii?
E un proces, s-a câștigat.. Eu nu am auzit în viața mea să fie un proces să nu audiezi martorii, nici pe ai mei, nici pe ai lui. Decizi un proces în urma unor articole. Sigur, noi am făcut recurs. Și ne ducem până se face dreptate. Dacă nu, sunt cetățean belgian, îl dau și în Belgia. Domnule Prunea, vino cu hârtii. Îmi apăr imaginea, pentru că nu e normal. Dacă justiția nu o face, pentru că doamna se grăbea să ajungă în vacanță, mi-o fac eu. Vino, Prunea, și ia banii! Rednic și Luana nu au nevoie de comisioane”, a spus Mircea Rednic, la conferința de presă.
https://youtu.be/vRmURYkvUfA
Capul de afiș al meciurilor din etapa a 13-a a Ligii I este Dinamo – Rapid. Derby-ul este programat sâmbătă, 23 octombrie 2021, de la ora 20:30. Partida se va disputa pe stadionul din Ștefan cel Mare.
După 12 etape disputate, Dinamo ocupă locul 15, penultimul, cu 7 puncte, în timp ce Rapid e pe 6, cu 21 de puncte.