FC Dinamo București· 2 min citire

VIDEO | Mircea Rednic dă totul pentru Dinamo: ,,Trebuia să-mi pun o proteză!'' Avertisment pentru jucători

Mircea Rednic

Mircea Rednic

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 dec. 2021, 16:32

Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, a susținut o conferință de presă înaintea jocului din Liga 1 pe care formația sa îl va disputa luni, în cadru etapei a 19-a, contra celor de la Chindia Târgoviște.

,,Puriu'' le transmite jucătorilor că a venit vremea ca și ei să mai plece de la echipă, nu doar antrenorul. Mircea Rednic și-a amânat o operație pentru a veni la Dinamo în condițiile foarte grele ale clubului din Ștefan cel Mare.

,,Mai sunt jucători care trebuie să înțeleagă că nu pleacă numai antrenorul în astfel de situații. Mai pleacă și ei, jucătorii. Eu când am venit, am fost foarte clar și deschis, am zis că nu am nimic cu nimeni.

Am venit într-o situație grea, nu mai câștigaseră de 7 meciuri, venisem și după umilința cu Steaua și am zis că le dau șanse tuturor până la finalul anului. Abia apoi voi lua o decizie.

Citește și FRF A FĂCUT ANUNȚUL! CÂND VA FI NUMIT NOUL SELECȚIONER AL ,,TRICOLORILOR”

Nici jucătorii care au venit în perioada mea nu sunt siguri de locul lor. Toți au clauze, așa că putem rezilia la iarnă, toți au acceptat. Când nu sunt rezultate e normal să mai fie aduși jucători. Cât despre mine, nu plec, pentru că am venit într-o situație grea.

Puteam să stau liniștit, aveam programată o operație la șold pentru a-mi pune o proteză. Dar, am renunțat. Am zis să vin și nu cedez așa repede, mai ales că unii jucători nu vor să accepte concurența și deciziile antrenorului. Așa că vor avea și ei de suferit.'', a declarat Mircea Rednic, în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și MIRCEA REDNIC E SIGUR: „DEJA E ALES SELECȚIONERUL. N-O SĂ FIE UN ANTRENOR PE CARE NI-L DORIM!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News