Dinamo o va înfrunta marți pe Sepsi, de la ora 17:30, în etapa a 29-a din Liga 1. ”Câinii” vin după trei partide la rând în care nu au cunoscut înfrângerea.
În cea mai recentă etapă, Dinamo a încheiat la egalitate derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 1-1, iar elevii lui Flavius Stoican au primit câte o primă din partea conduceri.
Florin Răducioiu se arată îngrijorat de starea fizică a unor titulari înainte de meciul cu Sepsi.
"Sunt lucruri importante, sunt stimulente pentru jucători. Ei demonstrează pe teren, suntem la al treilea rezultat consecutiv pozitiv. Evident că trebuie să continuăm pe această linie, am avut momente foarte bune în joc.
Mâine jucăm un meci foarte greu și mă preocupă starea fizică a unor jucători, titulari. Dar au intrat jucători motivați în repriza a doua", a declarat Florin Răducioiu, în cadrul conferinței de presă.
Flavius Stoican, antrenorul echipei, a vorbit despre prima oferită de conducerea lui Dinamo jucătorilor.
"Ni s-a promis după meciul cu Rapid o primă, chiar dacă nu este o sumă exorbitantă. Ceea ce mă încântă este că indiferent dacă jucătorii sunt titulari, rezerve sau în afara lotului, se împarte în mod egal la toată lumea. Asta este un lucru îmbucurător, pentru că vrem să arătăm ca o familie”, a adăugat și Stoican, la conferința de presă.