FC Hermannstadt· 2 min citire

Florin Răducioiu, verdict crunt după FCSB-Hermannstadt: „Falsăm campionatul! E inadmisibil!”-Ce a declarat fostul internațional român!

Florin Răducioiu

Florin Răducioiu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 29 aug. 2022, 10:37

Florin Răducioiu a avut o atitudine cât se poate de sinceră după meciul FCSB-Hermannstadt 2-2. În debutul partidei, jucătorii formației sibiene au refuzat să joace preț de 30 de secunde, în semn de protest asupra salariilor restante de luni bune.

Fostul internațional român este șocat de faptul că astfel de probleme persistă în fotbalul românesc chiar și în 2022 și trage un puternic semnal de alarmă.

„În loc să vorbim de fotbal, vorbim de problemele financiare și de desființarea echipei!”

„E o mare problemă de ani de zile. Falsăm campionatul, iar în loc să vorbim de fotbal, vorbim de problemele financiare și de desființarea echipei. Știu ce înseamnă aceste lucruri, nu am trecut prin ele, dar știu care e realitatea în România.

Suntem o țară aflată pe lista neagră a neachitării salariilor, am citit într-un ziar din Anglia. Suntem o țară periculoasă pentru jucători din acest punct de vedere. Sper să se rezolve problema la Hermannstadt, pentru că fotbaliștii joacă un fotbal frumos, sunt profesioniști, iar munca lor trebuie răsplătită.

Vreau să vorbim de fotbal, nu de astfel de lucruri, mai ales în Liga 1. Nu ar trebui să se mai întâmple în 2022 așa ceva. E inadmisibil!”, a declarat Florin Răducioiu, pentru Prima Sport.

Neînvinsă după 6 etape, Hermannstadt ocupă locul 6 cu 10 puncte.

Prima reziliere de contract de la FC Hermannstadt! Citește chiar aici!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Hermannstadt