FC Rapid București· 2 min citire

Mesajul lui Mihai Iosif după remiza de la Sfântu Gheorghe: "Am avut momente când m-am simțit singur"

Mihai Iosif

Mihai Iosif

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 3 oct. 2021, 10:39

Antrenorul Rapidului a prezentat concluziile sale după ce giuleștenii au ajuns la cinci etape fără victorie în Liga 1. 

Dintre aceste ultime cinci jocuri, trupa din Grant a condus în trei dintre ele, însă fie a obținut doar un punct, fie a pierdut.

„Am început foarte bine jocul. Am avut 2-0 după care ne-am crezut învingători. După 15 minute, am uitat că meciul are 90 de minute. Am jucat din nou în 10 oameni, asta deja... Și, din nou, echipa adversă a primit penalty. Nu știu dacă a fost penalty sau nu.

Rapidul din primele etape e tot acolo. Eșecurile noastre, cel putin pe mine, m-au făcut mai puternic! Sub nicio formă mai slab. Asta trebuie să știe absolut toată lumea", a transmis tehnicianul pentru Telekom Sport. 

rapid sepsi

Zvonurile din ultima vreme cu privire la posibila sa debarcare nu l-au demoralizat pe antrenorul Rapidului.

"Am avut momente când m-am simțit singur, m-am simțit trist, dar după aceea, am stat și m-am gândit la câte am realizat, de unde am plecat eu împreună cu acești băieți minunați. Mi-am dat seama că eșecurile din ultimele meciuri ne-au făcut mai puternici, mai uniți.

Vânat mă simt de când am preluat Rapidul și eram pe locurile 11-13. N-am nicio problemă! V-am spus, sunt mai puternic ca niciodată. Nu sunt o persoană care caută alibiuri. De un an se fac valuri, de când am avut șanse la promovare. Nu mi-a spus nimeni că n-aș avea credit eu. Eu am obiectiv salvarea de la retrogradare, se știe foarte clar”, a mai spus Iosif. 

CITEȘTE ȘI -->> ADI MATEI, MULȚUMIT DE REMIZA CU SEPSI: ,,E UN REZULTAT BUN, AVÂND ÎN VEDERE CĂ AM JUCAT CU UN OM ÎN MINUS”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Rapid București