FC Rapid București· 2 min citire

Mihai Iosif, asaltat cu mesaje după victoria cu FCSB: "Am primit mai multe de la steliști și dinamoviști!"

MIHAI IOSIF

MIHAI IOSIF

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 17 aug. 2021, 19:47

Succesul din derby, dar și parcursul fără greșeală de la revenirea în Liga 1 l-au făcut pe tehnicianul Rapidului să culeagă tot mai multe laude!

Mihai Iosif a preluat formația giuleșteană încă din eșalonul secund și a izbutit să obțină promovarea după șase ani de suferință. Acum, antrenorul Rapidului a mărturisit că a primit foarte multe mesaje după victoria cu FCSB și a dezvăluit că steliștii și dinamoviștii s-au înghesuit să îl felicite, chiar mai mult decât au făcut-o proprii fani.

Mihai Iosif, sursa foto: Rapid/Facebook

„Ne pregătim pentru meciul următor. De când a început campionatul, toate au fost derby-uri. Chindia, revelația sezonului trecut, am fost cu ei în liga secundă. Farul domnului Hagi, la fel.

Nu cred că e un moment în care să spunem că o echipă e favorită sau alta candidată la retrogradare. Noi ne-am găsit un drum, sper să-l ținem drept. Tratăm toate meciurile cu aceeași seriozitate, indiferent cu cine jucăm.

Am primit foarte, foarte multe (n.r. - mesaje). Nu s-a blocat că l-am mai închis eu, am rămas fără baterie. Din lumea fotbalului am primit de la mai mulți steliști decât rapidiști, oameni care au jucat fotbal. Mai mult de la steliști și dinamoviști decât de la rapidiști. Asta pot să spun sigur”, a spus Iosif, potrivit Digisport.

Citește și RAPIDIȘTII NU ÎI SPERIE PE ADVERSARII DIN LIGA 1: „SĂ VEDEM DACĂ SUNT MAI BUNI CA NOI!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC Rapid București