Rapid a pierdut primul meci din acest sezon, 1-2 cu CSU Craiova. Cu un jucător în minus și cu avantaj pe tabelă, giuleștenii au fost nevoiți să se recunoască în final învinși.
După eșecul suferit pe Arena Națională, Victor Angelescu a vorbit despre partida cu oltenii, despre parcursul de până acum al echipei sale, dar a comentat și faza în care Belu-Iordache și-a lăsat colegii în inferioritate numerică.
”Am luat gol în minutul 92, ăsta este fotbalul, mergem înainte. Nu cred că e drept, dar mergem mai departe. Cum am văzut noi, în momentul în care joci cu un om în minus, e greu. Craiova este o echipă bună, s-a văzut asta. Acolo s-a rupt pentru noi. Nu am ce să-i reproșez lui Belu, sincer nu mi se pare primul de galben, dar nu stăm acum la detalii, se întâmplă. A făcut meciuri foarte bune Belu, iar acum a făcut o imprudență.
Probabil că puteam să câștigăm. Tactic, am dominat prima repriză, am dat și gol, am avut o ocazie mare. E frustrant să iei goluri în minutele 84 și 92, dar asta este. Eu nu vorbesc despre arbitraj și nu îmi place să comentez. Am spus doar ce mi s-a părut.
Nu ne-am făcut calcule câte puncte facem în primele șapte etape, dar e clar că suntem pe plus. Rezultatele au fost o surpriză plăcută pentru toți cei din club”, a spus finanțatorul Rapidului, pentru Telekom Sport.
De asemenea, Victor Angelescu a anunțat giuleștenii sunt foarte aproape de încă un transfer.
”99% mai vine un jucător săptămâna viitoare. Deja ne-am înțeles cu el și probabil că va fi ultimul. Posibil să vină și al doilea, dar nu cred. Obiectivul este de a rămâne în prima ligă. Suntem bine unde suntem”, a concluzionat Victor Angelescu.