Victor Angelescu, patronul celor de la Rapid, a reacționat la finalul jocului cu Chindia Târgoviște din Liga 1, pe care ,,alb-vișiniii'' l-au câștigat.
Formația pregătită de Mihai Iosif s-a impus la limită, scor 1-0, pe Național Arena, grație golului din minutul 57 al lui Adrian Bălan, singurul atacant din lotul giuleștenilor.
Victor Angelescu se bucură de prima victorie în Liga 1 a echipei sale. Acesta anunță că le va fi foarte greu adversarilor din Liga 1 să câștige puncte pe terenul formației patronate de el. Finanțatorul Rapidului a vorbit și despre aducerea a încă unui atacant în lot.
Daniel Niculae
,,Mă bucur de asta și o vom lua pas cu pas. Este diferență în ceea ce privește cheltuielile, ați văzut ce jucători am adus. Rapid e un club mare, avem o situație financiară bună. Nu ne facem probleme.
M-a impresionat atmosfera și m-a impresionat și echipa. Am prestat un joc foarte bun. Da, suntem în negocieri cu un atacant din afara țării. 90% va veni. Mai sunt câteva detalii de pus la punct.
Pot să spun doar că va fi foarte greu să pierdem acasă cu o asemenea atmosferă. Când vom juca în Giulești va fi infern! Cred că vom fi o forță. Arcul de Triumf va fi un pic cam mic pentru noi.
Sigur. Fanii vor genera un profit, dar mai avem și alte avantaje. Avem și tineri de valoare, sunt și eu patron, trebuie să vin cu partea mea. În următorii ani vom conta la lupta pentru primele 6.'', a declarat Victor Angelescu, pentru Digisport.