FC U Craiova 1948· 2 min citire

Alexandru Mitriță, supărat că nu e băgat în seamă! "E prima dată când se vorbește de titlul de golgheter"

Mitrita

Mitrita

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 sept. 2018, 14:14

Alexandru Mitriță, căpitanul echipei Universitatea Craiova, s-a declarat deranjat de faptul că nu este luat în calcul pentru câștigarea titlului de golgheter în Liga 1. Mitriță are opt reușite de la începutul noului sezon.

Alexandru Mitriță este lider în clasamentul marcatorilor, fiind urmat de către George Țucudean (7 goluri, CFR Cluj), Harlem Gnohere (6 goluri, FCSB) și Florinel Coman (6 goluri, FCSB).  

"Este prima dată când se vorbește de Mitriță și titlul de golgheter. Până acum se vorbea doar de Țucudean și Gnohere. Eu eram primul în clasament cu opt goluri, ei aveau patru-cinci goluri. Îl apreciez pe Țucudean, este un jucător foarte puternic, dar am încredere în echipa mea, marcăm foarte multe goluri. Îmi doresc să ies golgheter și am puterea necesară", a spus Mitriță în cadrul unei conferințe de presă.

Pentru Universitatea Craiova urmează meciul din deplasare cu CFR Cluj, luni, de la ora 21:00, în etapa a zecea din Liga 1.

mitrita-craiova

"Va fi un meci dificil, cu o echipă puternică. Trebuie să avem atitudinea din ultimele meciuri. Va fi rivalitate foarte mare. Trebuie să ne apărăm foarte bine, să atacăm foarte bine. CFR are același joc, același stil. Cred că au schimbat doar la nivel de mentalitate. Pentru noi, fiecare meci este foarte important", a mai declarat Alex Mitriță.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC U Craiova 1948