FC U Craiova 1948· 2 min citire

De ce a plecat Mircea Bornescu de la FC U Craiova 1948: ,,N-a fost ceva premeditat''

Mircea Bornescu, FC U Craiova 1948

Mircea Bornescu, FC U Craiova 1948

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 5 aug. 2021, 23:19

Mircea Bornescu a plecat de la FC U Craiova 1948, după ce a reușit să promoveze cu echipa alături de Eugen Trică, plecat și el din Bănie, de asemenea.

Acesta spune că despărțirea nu era una stabilită dinainte, ci s-a produs în momentul în care a văzut că nu există discuții despre o eventuală prelungire a contractului.

Fostul portar mai spune și că în noul proiect de la echipă nu a fost consultat, dar per total a avut o relație bună cu patronatul echipei oltene.

,,N-a fost ceva premeditat! Chiar avusesem o discuție și cu Adrian Mititelu, dar și cu juniorul. Am văzut că nu am mai discutat despre prelungirea contractului și am decis că e mai bine să ne despărțim. Am văzut că se începe un proiect nou, cu foarte mulți jucători aduși din străinătate și n-am fost consultat. Alături de Eugen Trică am făcut o treabă foarte bună, eram un grup foarte unit, dar am văzut că se încearcă să se schimbe totul, cu jucători noi.

Am avut o relație bună și cu Adrian Mititelu, cu fiul dânsului, cu Adrian Mutu, n-am plecat cu scandal. Atunci când am venit noi, echipa era debusolată, dar le-am redat încrederea, iar de la meciul cu Reșița s-au descătușat și am dominat campionatul fără probleme.'', a declarat Mircea Bornescu, pentru ProSport.

Mircea Bornescu

Citește și REPLICA DEVASTATOARE A LUI ADRIAN MITITELU JR., LA ADRESA LUI FLORIN MANEA: „UMBLA CU ‘PISICUȚELE’ ÎN RUCSAC PRIN SUA”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC U Craiova 1948