Elevii lui Adrian Mutu au disputat trei amicale în cantonamentul din Slovenia, însă nu au reușit deocamdată să obțină prima victorie sub comanda "Briliantului"!
Aflați în Slovenia în momentul de față pentru efectuarea perioadei de pregătire, oltenii au disputat primele amicale, astfel că Adrian Mutu i-a văzut la treabă pe elevii săi. După ce a decis să renunțe la mai mulți fotbaliști și a cerut cât mai multe transferuri pentru Liga 1, „Briliantul” încearcă acum să alinieze cea mai bună formulă pentru duelul cu CFR Cluj, din prima etapă a campionatului.
După două egaluri și o înfrângere în această vară, FC U Craiova este în continuare în căutarea primului succes. În ciuda faptului că nu a reușit până acum să se impună, oltenii i-au impresionat pe ultimii adversari, care au ținut să laude linia defensivă a lui Mutu. La finalul confruntării directe, secundul clubului sloven, Celje, Anton Usnik, a evidențiat faptul că formația lui Adrian Mititelu stă foarte bine în apărare.
"Oaspeții au avut cea mai bună șansă de a înscrie la începutul meciului, când au obținut o lovitură de la punctul cu var în urma hențului comis de Zaletel. Noul nostru transfer din această vară, portarul Florijan Raduha, a ghicit direcția șutului și a împiedicat preluarea conducerii de către echipa adversă. (…) Meciul a fost egal și în repriza a doua”, a scris site-ul clubului Celje.
1-2 cu Hajduk Split (Croația), 1-1 cu NK Bravo (Slovenia) și 0-0 cu Celje (Slovenia) sunt rezultatele din primele meciuri ale celor de la FC U Craiova cu Adrian Mutu pe bancă.