Rapid a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, luni, în compania echipei FC U Craiova 1948, în etapa a 14-a a Ligii I.
Mihai Iosif, antrenorul Rapidului, a vorbit despre remiza cu echipa olteană.
"Felicit jucătorii pentru atitudine, dăruire și cred că am făcut un meci bun. M-am decis de la Timișoara să-l folosesc pe Ioniță, dar criticile vin în necunștință de cauză, sport național în România. Toți jucătorii care dau randament vor fi folosiți. Golul lipsește. Pentru scor nu sunt mulțumit, pentru rezultat și atutidine, da.
La noi mereu e meciul în deplasare, mereu. Oriunde jucăm, parcă jucăm meciuri de parcă suntem peste tot acasă, dar pe nicăieri. Suntem supărați, dar a fost un meci pierdut cu Timișoara. La rece, am văzut și am dominat clar. Am pierdut pe teren. Nu vreau să devină un clișeu, dar suntem o nou-promovată. Cu Chindia abia am reușit să folosesc primul 11. Cu jucători veniți pe parcurs nu se sudează un prim 11.
Sunt mulțumit de ce se întâmplă... Azi, din păcate... Suntem toți pentru unul și unul pentru toți. Suntem cu toții împreună, cu conducerea, cu jucătorii, cu suporterii, că e nevoie de ei", a spus Mihai Iosif, la flash-interviu, la Telekom Sport.
În urma acestui rezultat, Rapid a urcat pe locul 6 în Liga 1, unde a acumulat 23 de puncte până acum. De partea cealaltă, cei de la FC U Craiova 1948 au rămas pe locul 12 în campionat, cu 13 puncte acumulate din 14 meciuri disputate.