FC U Craiova 1948· 2 min citire

Mitriță, golgheterul Ligii 1! "Dedicăm victoria marelui Ilie Balaci"

Mitriță, golgheterul Ligii 1! "Dedicăm victoria marelui Ilie Balaci"

Mitriță, golgheterul Ligii 1! "Dedicăm victoria marelui Ilie Balaci"

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 26 oct. 2018, 23:55

Căpitanul Universității Craiova, Alexandru Mitriță, i-a dedicat victoria cu Astra Giurgiu fostului mare fotbalist Ilie Balaci, decedat în urmă cu cinci zile. Mitriță este golgheterul Ligii 1, cu nouă reușite.

Craiova a câștigat la Giurgiu cu 3-0, în etapa a 13-a din Liga 1, grație golurilor înscrise de Mitriță (38'), Cicâldău (62') și Koljic (72').

Oltenii au depășit FCSB în clasament și se află pe poziția a doua.

https://www.facebook.com/UCVOficial/videos/2324851877557378/

"Dedicăm victoria marelui Ilie Balaci, am fost foarte afectați, dar ne-a dat multă putere, multă încredere, suntem mult mai uniți ca în alte dăți. Este o perioadă grea pentru mine, tot ce fac pe teren vreau sa fac pentru domnul Balaci. Luăm fiecare meci în parte, am făcut un meci excepțional, am avut atitudine, agresivitate, nu au avut spații.

Mă simt mai încrezător, să ai nouă goluri ca mijlocaș nu e ușor. Nu mă gândesc la titlul de golgheter, acum vreau să îmi văd de treaba mea și astfel vin și golurile. Cu Băluță mă simțeam foarte bine, era un jucător pentru spații, viteză, Koljic e un jucător masiv, avem nevoie de un atacant ca el. Să marchezi atâtea goluri în primul an înseamnă foarte mult", a spus Mitriță pentru DigiSport.

Bosniacul Elvir Koljic a ajuns la șapte goluri în șapte meciuri pentru Universitatea Craiova.

Universitatea Craiova are o serie de cinci meciuri fără înfrângere în campionat (3 victorii și 2 egaluri). 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC U Craiova 1948