Antrenorul echipei FCU Craoiova, Nicolo Napoli, a prefațat meciul cu Dinamo. Tehnicianul italian spune că în cazul unei victorii, gruparea olteană va scăpa definitiv de emoțiile retrogradării.
”Sunt fericit, am lucrat în România mulți ani și pentru asta am ajuns la 200 de meciuri în Liga 1. Încerc să ajung cât mai sus posibil. Sunt aici pentru că mă simt bine în România, în special la Craiova, am amintiri plăcute aici.
Avem o primă pentru salvarea de la retrogradare și vom vedea ce se întâmplă, vom discuta. Avem șapte meciuri foarte dificile, dar cred că ne vom descurca bine și ne vom îndeplini obiectivul. Am venit aici să salvez echipa de la retrogradare.
Meciul este foarte dificil pentru ambele echipe, jucăm pentru victorie, însă vom vedea vineri cine va câștiga. Cred că băieții mei vor juca bine și vor face un rezultat foarte bun. Noi mergem să aducem puncte acasă.
Teoretic, suntem peste ei. Dinamo a început să aibă rezultate, a adus un antrenor nou la echipă și face treabă bună. Câștigarea meciului ține de noi, o să vedem dacă vom face un rezultat bun. Obiectivul nostru este să ne salvăm de la retrogradare”, a declarat Nicolo Napoli, înaintea meciului cu Dinamo, potrivit Fanatik.
Meciul dintre cele două echipe este programat vineri, de la 20:30, în etapa a patra a play-out-ului Ligii 1, pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Înaintea meciului direct, FCU Craiova e pe 11, cu 22 de puncte, în timp ce Dinamo ocupă locul 13, cu 9 puncte.