FC U Craiova 1948· 2 min citire

Pigliacelli e idol la Craiova! "Mi s-a deschis o lume nouă"

pigliacelli-3

pigliacelli-3

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 sept. 2018, 19:37

Portarul italian Mirko Pigliacelli este foarte mulțumit de transferul la Universitatea Craiova și consideră că a fost primit ca un idol de către fanii olteni.

Într-un interviu pentru TuttoMercatoWeb, Pigliacelli (25 de ani) a precizat că nu se gândește să revină în fotbalul italian, fiind încântat de condițiile din România.

"Din fericire, nu mi-a trebuit mult ca să le intru la inimă oamenilor, mă simt foarte bine. Vreau să obținem maximum. Obiectivul este clasarea în primele trei. Suntem o echipă competitivă, lumea ne urmărește peste tot. Sunt toate condițiile pentru a reuși.

Pentru tot ce trăiesc în această perioadă, mă simt ca un zeu la Craiova. Aici am avut șansa de a demonstra lucruri pe care în Italia nu am avut oportunitatea să le demonstrez. Stadion plin la toate meciurile, Europa League... azi nu mă gândesc să mă întorc în Italia", a declarat Pigliacelli.

Pigliacelli

Portarul italian a recunoscut că se aștepta să aibă mari dificultăți la venirea în România, dar experiența i-a demonstrat contrariul.

"M-am gândit: OK, ce o să fac acum? Apoi am sosit la Craiova și mi s-a deschis o lume nouă. E un spectacol. Iar staff-ul tehnic e italian. Studiez și engleza, pentru a reduce diferențele", a mai spus Mirko Pigliacelli pentru TuttoMercatoWeb.

Mirko Pigliacelli, fost internațional de juniori și tineret, a fost format ca portar la AS Roma, după care a mai trecut pe la Parma, Sassuolo, Pescara, Reggina, Frosinone, Pro Vercelli și Trapani.

Goalkeeper-ul a fost printre remarcații Universității Craiova în aproape fiecare etapă din noul sezon al Ligii 1. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC U Craiova 1948