VIDEO | Bălașa are planuri mari pentru 2020! "Cu siguranță va veni un trofeu la Craiova"

Mihai-Bălaşa
Universitatea Craiova a încheiat anul pe locul patru în Liga 1, după eșecul dezamăgitor cu FCSB. ‘Alb-albaștrii’ se reunesc pe 5 ianuarie 2020, apoi vor merge în cantonament în Turcia. Fundașul Mihai Bălașa le promite fanilor un trofeu anul viitor.
Antrenorul Universității Craiova, Victor Pițurcă, a anunțat că obiectivul său este câștigarea campionatului, iar distanța față de liderul CFR Cluj este de șapte puncte după 22 de etape.

Liga 1 se reia pe 31 ianuarie, iar Universitatea Craiova joacă pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș.
"2019 a fost unul foarte bun pentru mine, chiar dacă am trecut și prin momente mai puțin bune. A fost un an reușit și sper ca 2020 să fie cel puțin la fel ca acesta. A fost un an bun, atât pe plan sportiv, cât și pe plan personal. Mă bucur mult că am devenit tată.
Nu prea e meseria mea să dau goluri, dar mă bucur când reușesc pentru că îmi ajut echipa. Îmi doream să marchez un gol decisiv, pentru că nu mai marcasem și am făcut-o cu FC Voluntari. Mă bucur că a venit într-un moment greu pentru noi.
Sper să terminăm cât mai sus în clasament și să ne îndeplinim obiectivul. Cu siguranță în 2020 va veni un trofeu la Craiova. Le transmit suporterilor să vină în număr cât mai mare alături de noi și să ne susțină pentru că numai așa putem să devenim mai puternici.
Sincer, la începutul acestui an nu mă așteptam să ajung la Universitatea Craiova, dar mă bucur foarte mult că am făcut această alegere. Sunt chiar foarte fericit aici. Îmi doresc să joc cât mai multe meciuri, să îmi ajut echipa și la final să ne îndeplinim obiectivul", a spus Mihai Bălașa pentru site-ul oficial al clubului.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=rLgWZgynXkU&feature=emb_logo
Universitatea Craiova se va reuni pe 5 ianuarie și va avea un cantonament în Antalya, programat în perioada 7-25 ianuarie.
Echipa pregătită de către Victor Pițurcă va înfrunta două echipe de primă ligă din Polonia, o formație de ligă secundă din Elveția și locul 4 din prima divizie a Austriei.
https://www.facebook.com/UCVOficial/photos/a.218009898351449/1513918132093946/?type=3&theater
https://www.facebook.com/UCVOficial/photos/a.218009898351449/1514058432079916/?type=3&theater
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























