FC U Craiova 1948· 2 min citire

VIDEO | Craiova e activă pe piața transferurilor! Papură: "S-au făcut oferte pentru doi jucători"

corneliupapura

corneliupapura

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 31 iul. 2019, 18:11

Universitatea Craiova este la un pas de calificarea în turul trei preliminar din Europa League. După 0-0 în deplasare cu Honved Budapesta, oltenii mizează pe sprijinul fanilor la partida de joi, pe arena ‘Ion Oblemenco’. 

Cel puțin 15.000 de spectatori sunt așteptați la meciul care va începe la ora 19:15.

Antrenorul Corneliu Papură a avertizat că jucătorii trebuie să fie mai atenți în preajma porții și a anunțat că sunt vizate două transferuri.

"Ne așteaptă un meci important, împotriva unei echipe agresive și foarte bine organizată în plan defensiv. În prima manșă, am avut cele mai importante ocazii și nu am reușit să le fructificăm. Sperăm, de data asta, să fim mult mai inspirați în fața porții.

Nu cred că e o formație favorită. Important e să fim bine din punct de vedere fizic și mental, să fim foarte atenți. Publicul este important, dar trebuie să avem un joc bun pentru a avea publicul de partea noastră. Atunci le va fi greu să reziste.

Se joacă din trei în trei zile, sunt lucruri absolut normal. Sperăm să-i recuperăm pe toți care au probleme și să-i folosim. Cicâldău mai are nevoie de 2-3 săptămâni pentru a fi la un potențial maxim.

S-au făcut oferte pentru doi jucători, să vedem dacă se vor concretiza. Nu știu mai multe. Este mai bine să avem un lot numeros, jucând din trei în trei zile", a spus Corneliu Papură, în cadrul unei conferințe de presă.

https://www.facebook.com/UCVOficial/videos/2573045302708698/

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din FC U Craiova 1948