Chiar dacă au pierdut primele două amicale disputate în Antalya, oltenii au o atmosferă excelentă în stagiul de pregătire. Jucătorii lui Papură au cântat cu patos imnul Craiovei la masă, iar imaginile au fost postate pe contul de Facebook al clubului.
În imaginile care le vor merge la suflet fanilor olteni apare și fostul căpitan al lui Dinamo, Dan Nistor. Transferat în această iarnă la Craiova, Nistor cântă cu aceeași pasiune ca și coechipierii săi imnul echipei din Bănie.
În cantonament, oltenii l-au aniversat pe Laurențiu Popescu, jucător care a împlinit 23 de ani.
https://www.facebook.com/UCVOficial/videos/603747603533375/
"Cântec pentru Oltenia" este melodia compusă în 1983 de Adrian Păunescu.
260.000 de euro a plătit Universitatea Craiova pentru transferul lui Dan Nistor, iar decizia conducerii dinamoviste de a-l ceda i-a dezamăgit pe suporterii din Ștefan cel Mare.