CS Universitatea Craiova a remizat pe teren propriu cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 1-1, în etapa a 15-a din Liga 1. Gazdele au ratat un penalty și au jucat în 10 oameni din minutul 58.
În minutul 27, Mateiu a căzut în careu în urma unui duel cu Jovanovici, iar centralul Radu Petrescu a dictat lovitură de la 11 metri. Elvețianul Fedele a executat, dar portarul Fejer a respins excelent. (VIDEO)
Sepsi a deschis scorul în minutul 36. Florin Ștefan a centrat perfect din banda stângă, iar bielorusul Aleksandr Karnițki a înscris. (VIDEO)
În minutul 58, căpitanul oltenilor, Alex Mitriță, a fost eliminat. Atacantul a căzut în careu și a fost sancționat pentru simulare, primind al doilea cartonaș galben. (VIDEO)
Universitatea Craiova a egalat în minutul 82, în urma unui contraatac. Cristi Bărbuț a pătruns în careu din banda stângă și i-a pasat lui Andrei Burlacu, care a șutat perfect. (VIDEO)
În ultimele minute, Sepsi a ratat două ocazii bune și a avut un gol anulat pe motiv de fault în atac. Oaspeții au protestat vehement. (VIDEO)
Craiova a terminat meciul în 9 jucători, Ivan Martici fiind eliminat în minutul 90+3.
Sepsi: Fejer - Gabriel Moura, Adrian Rus, Jovanovic, Dato - Velev, Karnitski - Drăghici (Simonovski '87), Vașvari (Nouvier '66), Florin Ștefan (Hamed '76)- Brahima Tandia. Antrenor: Eugen Neagoe.
Sepsi Sfântu Gheorghe ocupă locul șapte în clasament, la egalitate de puncte cu Astra Giurgiu, în timp ce Universitatea Craiova e pe poziția a treia în Liga 1.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News