Derby-ul de clasament dintre CFR Cluj și Craiova este capul de afiș al etapei în Liga 1. Pițurcă vrea să recupereze în Gruia punctele pierdute acasă cu Poli Iași.
Fostul selecționer a redus însă din importanța pe care o dă confruntării cu deținătoarea titlului. Pițurcă este convins că totul va conta atunci când se va ajunge în playoff.
https://www.facebook.com/UCVOficial/videos/2490906437815373/
"Ne-am pregătit bine și mergem numai pentru victorie. Ne-am luat niște măsuri, dar este un joc ca toate celelalte, nu e atât de important ca și cum ar fi în playoff. Eu am stilul meu, Dan Petrescu are stilul lui" - a spus Pițurcă la conferința de presă premergătoare duelului din Gruia.
"Mergem la Cluj să luăm trei puncte. Ne-am antrenat foarte bine în cantonament la Constanța și sper să câștigăm la CFR. Vreau să dau gol la fiecare meci, dar nu s-a întâmplat până acum. O iau meci cu meci și sper să marchez. Nu simt presiune, mă simt foarte bine acasă. Vreau să fac treabă bună, sper la un trofeu anul acesta" - a declarat și atacantul Universității, Andrei Ivan.
Nicușor Bancu, suspendat și Elvir Kojlic, accidentat, sunt indisponibilii din tabăra Craiovei pentru derby-ul de la Cluj-Napoca.
CFR - Universitatea se va juca sâmbătă, de la 20:30.