VIDEO | Planul lui Pițurcă la Craiova. "Vreau campionatul! Dacă nu am șanse, plec, e simplu"

Victor Piturca
Universitatea Craiova vrea să încheie anul pe podiumul Ligii 1, iar antrenorul Victor Pițurcă are planuri și mai mari în acest sezon. Înaintea meciului cu FC Voluntari, Pițurcă a anunțat că va pleca de la Craiova dacă echipa nu va fi în cursa pentru câștigarea campionatului.
Sâmbătă, de la ora 20:00, Universitatea Craiova joacă pe arena 'Ion Oblemenco' cu FC Voluntari.

"Este un adversar pe care l-am învins de două ori, atât în campionat, cât și în Cupă. Chiar dacă toată lumea are impresia că va fi un meci ușor, din punctul meu de vedere nu va fi așa. Văzând ultimele meciuri ale celor de la Voluntari, au făcut partide bune spre foarte bune dar la final s-au văzut ori egalați, cum a fost la Iași, ori pierzând jocurile.
Meciul va fi dificil, sper ca jucătorii mei au înțeles că la fiecare meci, la fiecare moment al meciului, trebuie să rămână concentrați, să joace la același nivel de concentrare ca să câștigăm. Din punctul meu de vedere, Voluntari este o echipă periculoasă. Va fi un meci periculos, să pierzi puncte cu Voluntari ar fi foarte greu de digerat", a spus Victor Pițurcă la conferința de presă.
https://www.youtube.com/watch?v=G86UbaxXcRc
Vrea să aducă jucători noi
Antrenorul Universității Craiova anunță că are mai multe ținte de transfer pentru pauza de iarnă. Pițurcă este nemulțumit de ofensivă, întrucât echipa nu marchează suficient.
"Nu vreau același lot de jucători, eu vreau jucători valoroși. Putem lua titlul cu acest lot. Dacă era sănătos Koljic, sunt sigur că mai aveam vreo 6 puncte în plus în clasament. Așa cred eu. Toate problemele se remediază când marchezi și când totul revine la normal. Ceea ce noi nu am reușit. Nu este suficient doar să dominăm. Avem posesia, ajungem la poartă dar nu reușim să marcăm.
Bineînțeles, vrem și să creștem jucători, așa face fiecare tineri. Dar sunt momente când ei marchează, alte momente când au un recul. De când am venit, patronul a adus câțiva jucători și sper să nu fie dezamăgit de rezultate și să realizăm ce ne-am propus", a mai spus Pițurcă.
https://www.youtube.com/watch?v=y59ER7w184w
"Vreau campionatul! Nu am șanse, plec"
Victor Pițurcă are ambiții mari la Craiova, iar antrenorul a anunțat că va pleca dacă echipa nu se va implica în lupta pentru titlu în Liga 1.
"Vreau campionatul! Nu am șanse, plec! E simplu. Chiar dacă am pierde ambele meciuri care au mai rămas de jucat până la finele anului, șanse ar mai fi la titlu, dar vedem strategia care va fi în continuare. V-am spus că eu vreau să câștig campionatul, nu mă interesează locurile 2, 3, 4 sau să cresc jucători.
Acesta este jocul propus de mine, unul bazat preponderent pe atac și nu voi renunța la el. Este vorba despre Universitatea Craiova și ca să poți să te impui, să câștigi campionatul, trebuie să ai un astfel de joc. Sunt alte echipe care propun un altfel de joc, noi asta propunem. Din păcate însă, deși de multe ori am dominat de la un capăt la altul, nu am reușit să ne impunem", a mai declarat Victor Pițurcă.
https://www.youtube.com/watch?v=DwLvpnKTZlw
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























