FCSB· 3 min citire

Concluziile lui Mihai Stoica după eșecul cu Farul: ”Scorul e chiar mincinos, ar fi trebuit să ne încarce mai tare”. Mesaj războinic pentru CFR

MIHAI STOICA, Foto: Profimedia

MIHAI STOICA, Foto: Profimedia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 feb. 2022, 18:57

Într-un meci disputat pe Arena Națională cu Farul, FCSB s-a văzut nevoită să cedeze cele trei puncte de care avea mare nevoie pentru a nu se îndepărta de CFR Cluj.

În momentul de față, liderul Ligii 1 s-a distanțat la 11 puncte de FCSB, după eșecul roș-albaștrilor cu formația de la malul mării, scor 0-2.

Mihai Stoica, managerul general al vicecampioanei, a avut un discurs dur pentru jucători, a vorbit despre șansele la titlu, dar a transmis și un avertisment pentru rivalii de la CFR Cluj.

”N-am citit niciun comentariu după meciul de aseară, dar înțeleg de la un prieten că e un potop de acuze la adresa mea că nu l-aș fi vrut pe Jefte, prin urmare cred că se impun câteva precizări.

FCSB

Sursa foto: Facebook

Nu s-a pus niciodată problema de Jefte la noi. Confuzia s-a produs pentru că într-o emisiune – dintr-un exces de sinceritate – mi-am reproșat că nu l-am remarcat în sezonul trecut, când a jucat la Voluntari. Asta nu înseamnă că, dacă ar fi ajuns la noi, ar fi avut aceleași cifre, vedeți cazul Țucudean, sau – mai recent – Adi Petre.

Aseară am avut 4 jucători U21 în teren, dintre care 3 de 19 ani. Au lipsit ambii fundași laterali, a lipsit Olaru (care doar pentru unii nu este cel mai valoros “nr 8” român la ora asta), au lipsit încă doi mijlocași cu multe minute sezonul ăsta. Asta nu scuză jocul nostru sub orice critică, scorul e chiar mincinos, ar fi trebuit să ne încarce mai tare, au avut trei ocazii mari la 2-0.

CITEȘTE ȘI -->> VIDEO | FCSB, învinsă de Farul Constanța, pe Arena Națională. Meci slab făcut de jucătorii lui Toni Petrea

Le recomand totuși celor foarte nervoși să ia în calcul că e prima înfrângere în Liga 1 după 20 meciuri. Cu media noastră de vârstă, avem 17 victorii și 8 egaluri în 28 etape, asta în condițiile unor mari greșeli de arbitraj contra noastră, chiar dacă gsp susține altceva. Ei susțin și că Crețu nu joacă pentru că e vaccinat și Vlad joacă pentru că nu e vaccinat. Doar că știrea e parțial adevărată. Vlad e vaccinat, Crețu e ne-. Adevărat e că ambii sunt jucătorii noștri, ba chiar și că Crețu n-a jucat. Îi era greu cu 39 cu 6 febră.

Am citit în presa de specialitate (așa e formularea) un interviu al patronului de la CFR. Se vorbește acolo de salarii de 30-40.000, de 1,5 milioane cheltuieli lunare. E logic că, în aceste condiții, CFR n-ar trebui să aibă rival la titlu. În sezonul trecut i-am dezmembrat, dar i-am prins fără atacanți și cu Arlauskis eliminat. Vom intra cu adevărat în lupta pentru titlu când îi vom bate indiferent cum și unde îi vom prinde.

Doar să-i avem și noi pe toți apți în playoff”, a transmis Mihai Stoica, pe pagina sa de Facebook.

CITEȘTE ȘI -->> Vinovatul principal identificat de Gigi Becali pentru înfrângerea cu Farul: „Nu era pe nicăieri. Pasa numai în spate”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News