FCSB· 2 min citire

Cum pierde Gigi Becali 300.000 de euro! Unde se duc banii patronului de la FCSB

Gigi Becali

Gigi Becali

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 23 sept. 2021, 12:24

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, este cunoscut pentru faptul că a făcut profit din fotbal de pe urma jucătorilor pe care i-a vândut de-a lungul anilor, dar și din participările formației sale în cupele europene.

În acest început de campionat, omul de afaceri a mai dat o lovitură financiară. L-a vândut pe Olimpiu Moruțan la Galatasaray contra sumei de 3,5 milioane de euro plus alte bonusuri ulterioare.

Deși a încasat o sumă destul de frumoasă de pe urma lui Moruțan, patronul FCSB-ului nu va încasa toți banii. O parte vor merge la cei de la FC Botoșani, întrucât Valeriu Iftime a păstrat procente dintr-o revânzare a lui Olimpiu Moruțan. Aproximativ 300.000 de euro ar trebui să ajungă la clubul din Moldova după transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray.

OLIMPIU MORUȚAN. SURSA FOTO: PROFIMEDIA IMAGES

Olimpiu Morutan. Foto: Profimedia

,,Mă tot întreabă lumea despre subiectul ăsta. Eu am răspuns că nu îmi e frică de bani la domnul Becali. Noi nu am luat bani de pe transferul din Turcia, nici măcar nu știu care e suma exactă.

Știu că sunt niște discuții pe care le are președintele clubului cu domnul Argăseală, sper să se facă o luminiță în tunelul ăsta în care să știm când și cât vom primi de la Moruțan.

N-am mai vorbit cu el acum, de când e în Turcia. Învață turcește acum și nu mai știe românește. Nici nu l-am sunat, nici nu mă sună. Întâmplător am avut niște întâlniri cu el. E un copil foarte, foarte simpatic și sper să se maturizeze pentru interesul lui și al fotbalului nostru.'', a declarat și Valeriu Iftime, potrivit sport.ro.

Valeriu Iftime

Valeriu Iftime

Citește și GIGI BECALI, CRITICAT DE MIHAI CHIRICĂ, PRIMARUL IAȘIULUI: ,,SE AFLĂ ÎNTR-UN PARADOX VEȘNIC! ARE FAȚETA CÂND SE SPURCĂ LA TELEVIZOR”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News