FCSB· 2 min citire

Gigi Becali, entuziast după meciul cu Dinamo: ,,I-am dezmembrat! Îi băteam rău și în 11''

Gigi Becali

Gigi Becali

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 sept. 2021, 12:00

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a reacționat după ce echipa sa a învins-o fără prea mari emoții pe Dinamo în derby-ul etapei a 8-a a Ligii 1.

FCSB s-a impus cu scorul de 6-0 pe Național Arena, iar printre marcatori s-a regăsit și Claudiu Keșeru, revenit la formația ,,roș-albastră'' în perioada de pauză pentru echipele naționale.

Finanțatorul FCSB-ului este de părere că FCSB ar fi învins Dinamo la scor și dacă se juca 11 la 11. Steliano Filip a fost eliminat în prima repriză, după un fault la Valentin Gheorghe.

,,Ce să mai comentam? I-am dezmembrat. Îmi e milă de Dinamo, dar îi băteam rău și dacă rămâneau în 11. V-am spus și înainte de meci că nu am emotii. Dinamo se va bate la salvarea de la retrogradare cu tot cu Torje al lor și cu cine au mai adus ei acum. Dinamo de acum nu mai e Dinamo de pe timpul lui Borcea.

Edi le-a predat o lecție tactică și puteam să le dam 8 sau 9 goluri. Dinamo nu a contat și nu a avut nicio ocazie de gol. Cand vor intra la noi Budescu, Coman și Tănase o să îi distrugem pe toți. S-a văzut experiența de pe teren a lui Keșeru. Aveți răbdare că eu v-am spus că CFR nu este campioană, iar noi vom recupera.'', a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.

Gigi Becali, Edi Iordănescu

Citește și VIDEO | REZULTAT INCREDIBIL ÎN DERBY-UL FCSB – DINAMO. ȘASE GOLURI MARCATE PE ARENA NAȚIONALĂ

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News