FCSB· 2 min citire

Gigi Becali, interesat de transferul lui Sorescu! Ce spune patronul FCSB despre mutarea anului în Liga 1

Deian Sorescu

Deian Sorescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 dec. 2021, 13:05

Actualul fotbalist al lui Dinamo este pe picior de plecare din Ștefan cel Mare, iar conducerea clubului a decis să accepte chiar și o ofertă din partea marei rivale pentru fostul căpitan!

Deian Sorescu se numără printre puținii fotbaliști cu nume rămași la Dinamo în ultimele sezoane. În ciuda problemelor financiare ale clubului, fundașul în vârstă de 24 de ani a decis să continue la echipă și din acest an competițional, însă evoluțiile acestuia au dezamăgit în ultima perioadă

Astfel, "câinii" își doresc să îl vândă cât mai repede pe Sorescu și să rezolve o parte dintre problemele financiare, cu banii primiți de pe urma sa. O primă variantă este chiar rivala FCSB, iar Gigi Becali nu ar spune "NU" unei asemenea mutări. Totuși, afaceristul a mărturisit că totul se va decide în perioada de transferuri din iarnă, dar și după ce se va consulta cu Toni Petrea.

GIGI BECALI

„Stai să vorbesc și eu cu Toni Petrea. Ce, au început transferurile? Stai să prindem peștele și dup-aia punem tigaia pe foc. Stai să vină perioada de transferuri și dup-aia discutăm. E un jucător bun, dar nu vreau să vorbesc acum, ce rost are să vorbesc acum? E un jucător valoros, dacă nu era, nu îl voiam. Mai am și meci cu ei, nu îmi trebuie mie belele pe cap”, a spus Gigi Becali, pentru Antena Sport.

Citește și DINAMO SCADE PREȚUL! SORESCU, BUN DE TRANSFER ÎN IARNĂ

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News