Grigore Turda, fundașul celor de la FC Argeș, ar putea face obiectul unui transfer în viitor la FCSB. Fotbalistul i-a fost propus de apropiați lui Gigi Becali.
După informațiile apărute în spațiul public, Grigore Turda se arată foarte încântat. Cu toate acestea, fotbalistul rămîne cu picioarele pe pământ și spune că momentan nu se gândește prea departe, dar îl bucură comparația cu Miodrag Belodedici.
,,Mă bucură chestia asta. Mă bucur că staff-ul e mulțumit de mine pentru că și ei mi-au oferit mie încredere și cred că din cauza asta am evoluțiile din ce în ce mai bune.
Până nu e ceva concret, nu mă gândesc atât de departe. Deocamdată încerc să-mi fac treaba cât mai bine aici la FC Argeș și vom vedea mai încolo ce va fi. Suntem o familie, am făcut un grup frumos și deocamdată nu mă gândesc la plecare.
Mă bucură comparația asta cu domnul Belodedici. Este greu să ajung la performanțele lui, dar nu pot decât să mă bucur că pot să fiu comparat cu un asemenea fotbalist.
Sunt de 3 ani jumate aproape, mă simt foarte bine, mă simt ca acasă. Mă bucur că am reușit să progresez atât eu, cât și echipa. Atunci când am venit eram în Liga a 2-a și acum ne batem la play-off-ul Ligii 1!'', a declarat Grigore Turda, pentru cei de la AS.ro.