FCSB· 2 min citire

Implicarea lui Gigi Becali la FCSB, explicată de un fost jucător! Motivul grătarelor ținute de Reghecampf

Laurențiu Reghecampf și Gigi Becali

Laurențiu Reghecampf și Gigi Becali

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 oct. 2021, 00:25

Laurențiu Reghecampf este unul dintre cei mai de succes antrenori pe care FCSB-ul i-a avut în ultimul deceniu.

Actualul tehnician de la CSU Craiova a fost în două rânduri la bucureșteni: mai 2012 – mai 2014 și decembrie 2015 – mai 2017. În prima perioadă a cucerit și cele mai importante trofee alături de formația ”roș-albastră”: două titluri, în 2013 și în 2014.

Unul dintre motivele succesului său la FCSB a fost atmosfera pe care o crea în vestiar și modul în care își apropia jucătorii. Pentru a face acest lucru, Reghecampf organiza periodic grătare la reședința sa din Snagov, iar Bourceanu, căpitanul echipei din acea vreme, povestește cum decurgeau momentele respective.

laurențiu-reghecampf-fcsb

”Tot timpul s-a discutat despre grătarele de la Snagov cu Reghecampf. Probabil că în cei doi ani și jumătate au fost la Snagov 10-15 grătare. Adică se întâmpla o dată la 2-3 luni.

În România funcționează acest sistem, pentru a te apropia de jucători. Și în Rusia am făcut 3-4 grătare. În Turcia am făcut o masă cu doner kebap. Au venit doi șefi care făceau doner, au adus două țepușe și ne-au făcut. E un mod de a-ți apropia staff-ul.

CITEȘTE ȘI -->> CE A SPUS GIGI BECALI CÂND A AFLAT CĂ BĂNEL NICOLIȚĂ A FUGIT ÎN STATELE UNITE DE TEAMA CĂMĂTARILOR

Noi, jucătorii români, am învățat să nu spunem nimic de frică. Și atunci când mergi la un grătar, mai bei un pahar de vin, mai mergi și cu soția și începi să mai spui niște lucruri care te apasă. Și se dezamorsează niște viitoare bombe. Plus că antrenorul e foarte atent la ce se întâmplă. Își ia informațiile de acolo și le folosește în slujba echipei”, a declarat Bourceanu pentru playsport.ro.

Alexandru Bourceanu

De asemenea, fostul jucător a vorbit și despre implicarea lui Gigi Becali în vestiarul FCSB-ului din acea perioadă.

”Gigi Becali a venit de câteva ori în vestiar. Dar nu am petrecut cu el niciodată. Dar să știți că Gigi Becali dezamorsa de multe ori atmosfera. Gigi Becali avea un fel de a glumi și cumva echipa îl simțea aproape. Era o perspectivă diferită de cea pe care o vedem la TV”, a mai spus Alex Bourceanu, potrivit suresi citate.

CITEȘTE ȘI -->> ÎNTORȘI LA ANTRENAMENTE, CEI DE LA FCSB ÎNTÂMPINĂ O ALTĂ PROBLEMĂ: „NU VA FI UȘOR”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News