FCSB a impresionat la ultimul meci pe care l-a jucat în Liga 1, scor 4-1 cu CS U Craiova, pe teren propriu.
În acest joc disputat pe Arena Națională, la FCSB au evoluat mai mulți jucători tineri, printre care Sorin Șerban, Ovidiu Perianu, Octavian Popescu sau Cristian Dumitru.
După ce a evoluat 22 de minute în jocul cu oltenii, Cristian Dumitru este foarte aproape de a pleca de la FCSB și ar putea fi din nou împrumutat, potrivit Fanatik.
Fotbalistul de 19 va merge sub formă de împrumut tot la FC Argeș, formație pentru care a avut evoluții impresionante în returul sezonului trecut.
În 24 de jocuri pentru FC Argeș, Cristian Dumitru a reușit să înscrie trei goluri.