Toni Petrea este noul antrenor al celor de la FCSB, după ce Edi Iordănescu s-a decis să întrerupă colaborarea cu gruparea ,,roș-albastră''.
Însă nu doar Toni Petrea a fost dorit pe banca FCSB-ului, ci și Ilie Poenaru, care în prezent o pregătește pe Gaz Metan Mediaș. Mihai Stoica, managerul general al clubului cu baza de pregătire în Berceni a lămurit însă lucrurile.
Acesta mărturisește că Gigi Becali s-a gândit la Ilie Poenaru, însă prima opțiune a fost mereu Toni Petrea, având în vedere că Poenaru este deja la a doua echipă în acest campionat.
,,Despre Mirel a spus Gigi foarte clar că nu vrea să își deterioreze relațiile pe care le au. Primul nume pronunțat a fost Toni Petrea.
E adevărat că Gigi de foarte mult s-a declarat un admirator al lui Poenaru, a fost o discuție colaterală, era clar că Toni va fi primul contactat. I-am spus că Poenaru nu poate să antreneze, pentru că are deja două echipe pe care le-a antrenat și pandemia se pare că nu s-a terminat.'', a declarat Mihai Stoica, pentru Telekom Sport.